Incep cu un raspuns la intrebarea din spatele intrebarii, pentru ca banuiesc ca ati pus-o intr-un grup si nu ati primit prea multe povesti de succes.

Oamenii care se vindeca pleaca din grupuri. Nu mai citesc despre simptome, nu mai raspund la postari, nu mai intra. Asa ca in orice grup de anxietate raman, in mod natural, cei care inca sufera. Nu este o imagine a realitatii, este un efect de selectie. Daca judecati sansele dupa ce vedeti acolo, veti ajunge la o concluzie mult mai sumbra decat cifrele reale.

Iar cifrele reale sunt bune. Tulburarea de panica raspunde la tratament mai bine decat majoritatea afectiunilor din psihiatrie. Nu vorbim de ameliorare, ci de oameni care ajung sa nu mai aiba niciun atac si sa nu mai evite nimic.

Cum, concret. Tratamentul cu cele mai solide dovezi este terapia cognitiv-comportamentala pentru panica. Si vreau sa fiu precisa in privinta a ce inseamna, pentru ca oamenii isi imagineaza discutii lungi despre copilarie, si nu despre asta e vorba.

Elementul central se numeste expunere interoceptiva, iar mecanismul este urmatorul. Panica se intretine pentru ca ati invatat ca anumite senzatii din corp inseamna pericol: inima care bate tare inseamna infarct, ameteala inseamna lesin, lipsa de aer inseamna sufocare. Terapia produce deliberat acele senzatii, in siguranta si controlat. Se hiperventileaza intentionat un minut. Se respira printr-un pai. Se alearga pe loc. Se invarte pe scaun.

Pare o cruzime, dar este exact opusul. Faceti asta de suficiente ori, in cabinet, si creierul invata ceva ce nicio explicatie nu il poate invata: senzatia vine, este neplacuta, si nu se intampla nimic. Convingerea de pericol se desface, iar cand ea dispare, dispar si atacurile. Frica de panica este cea care intretine panica.

Se adauga expunerea treptata la situatiile evitate, magazine, metrou, sofat, si lucrul pe gandurile catastrofice.

Cat dureaza. Mai putin decat va asteptati. Pentru tulburarea de panica, protocoalele sunt scurte, de obicei intre opt si paisprezece sedinte. Nu ani.

Si medicatia? Functioneaza, mai ales in formele severe sau cand cineva este prea coplesit ca sa inceapa terapia. Antidepresivele din clasele folosite curent au dovezi bune. Ideal se combina: medicatia scade intensitatea, terapia schimba mecanismul. Diferenta este ca, dupa oprirea medicatiei, riscul de revenire este mai mare daca terapia nu s-a facut, pentru ca invatarea nu a avut loc.

Ce impiedica vindecarea. Aici este partea pe care aproape nimeni nu o spune, si este cea mai importanta din tot raspunsul.

Comportamentele de siguranta. Sunt lucrurile mici pe care le faceti ca sa treceti peste un moment: iesiti din magazin, va verificati pulsul, tineti o pastila in buzunar fara sa o luati, sunati pe cineva, va asezati imediat, cautati pe internet, intrebati intr-un grup daca si altii au la fel.

Toate aduc usurare pe moment. Si toate impiedica exact invatarea de care aveti nevoie, pentru ca de fiecare data creierul trage aceeasi concluzie: a fost periculos, dar am scapat pentru ca am facut X. Nu apuca niciodata sa afle ca nu era periculos oricum. De aceea unii oameni au atacuri de zece ani fara ca nimic sa se schimbe, desi se descurca.

Ce inseamna vindecat. Nu inseamna sa nu mai simtiti niciodata anxietate. Anxietatea este normala si folositoare, o are toata lumea. Inseamna sa nu va mai organizati viata in jurul ei. Iar daca dupa doi ani, intr-o perioada grea, apare un episod, nu ati luat-o de la capat: aveti instrumentele si stiti ce sa faceti cu el.

Deci da, exista astfel de oameni, si sunt multi. Doar ca nu ii intalniti in grupuri, pentru ca si-au vazut de viata.