Va spun de la inceput lucrul care conteaza cel mai mult, pentru ca banuiesc ca de multa vreme nu vi l-a spus nimeni clar: atacurile de panica sunt printre cele mai tratabile afectiuni din psihiatrie. Nu sunt o trasatura de caracter si nu sunt ceva cu care trebuie sa va obisnuiti. Se trateaza, iar rezultatele sunt de multe ori foarte bune. Faptul ca durati de mult in starea asta nu spune nimic despre cat de greu se rezolva. Spune doar ca nu ati ajuns inca la tratamentul potrivit.

Acum, despre senzatia in sine, pentru ca aici este un paradox pe care trebuie sa il stiti.

Senzatia ca nu intra destul aer apare, de obicei, tocmai pentru ca intra prea mult. Suna imposibil, dar asta se intampla. Cand sunteti in alerta, respirati putin mai des si mai adanc decat aveti nevoie. Oxigenul din sange ramane normal, aproape intotdeauna. In schimb eliminati mai mult dioxid de carbon decat produceti, iar scaderea lui produce exact ce simtiti: apasare in piept, senzatia de aer insuficient, uneori furnicaturi si ameteala.

Mai este o bucata. Cand esti incordat, respiratia urca in partea de sus a pieptului, iar diafragma, muschiul principal al respiratiei, ramane blocata. Plamanii se umplu de sus in loc sa se umple de jos. Creierul citeste asta ca pe o inspiratie incompleta, si va cere un oftat. Oftatul elimina si mai mult dioxid de carbon. Si asa se inchide bucla: cu cat incercati mai tare sa trageti aer adanc, cu atat senzatia se agraveaza.

De aceea urmatorul lucru este contraintuitiv, dar este cel mai important din tot raspunsul: in criza nu trageti aer mai mult, ci expirati mai lung. Inspirati pe nas numarand pana la patru, expirati pe gura numarand pana la sase sau opt. Cateva minute. Nu forteaza nimeni un oftat, nu se trage aer adanc. Expirul lung este cel care reface echilibrul.

Apasarea din piept vine, in mare parte, din aceiasi muschi tinuti contractati ore intregi: intercostalii, pectoralii, diafragma. Un test simplu pe care il puteti face: apasati cu degetul in zona care va doare. Daca reproduceti senzatia prin apasare, sau daca se schimba cand va rasuciti, cauza este musculara.

Si un semn care ajuta la deosebire: in anxietate, senzatia de lipsa de aer este de obicei mai rea in repaus si se atenueaza la efort. Multi oameni observa ca urca scarile fara probleme, dar stand pe canapea se sufoca. O boala respiratorie sau cardiaca face exact invers, se agraveaza la efort.

Ce se verifica. Nu tot ce seamana cu anxietatea este anxietate. Un EKG. Analize pentru tiroida, hemoleucograma cu feritina, glicemia. Iar daca aveti respiratie suieratoare, tuse mai ales noaptea sau simptome care apar la efort ori la contactul cu praf, animale, polen, se verifica si astmul, pentru ca se confunda des si se trateaza cu totul altfel.

Ce recomand, in ordinea in care conteaza. Primul pas este medicul de familie, cu cerere de trimitere catre psihiatrie. Nu va fie teama de cuvant si nu inseamna ca urmeaza automat medicamente. Inseamna o evaluare corecta.

Al doilea, si aici insist: cereti si o trimitere catre psihoterapie, in special terapie cognitiv-comportamentala. Pentru atacurile de panica este tratamentul cu cele mai bune dovezi, iar o parte importanta din el este exact reinvatarea respiratiei si expunerea treptata la senzatiile de care va temeti. Multi oameni ajung sa nu mai aiba atacuri deloc.

Si un ultim lucru, pentru ca ati scris ca nu mai suportati. Va cred. Dar acela nu este un semn ca sunteti slaba, ci ca duceti de prea mult timp ceva ce nu ar fi trebuit sa duceti singura. Duceti-l saptamana asta la un medic. Daca simtiti ca nu mai faceti fata pana atunci, mergeti la medicul de familie fara programare sau la camera de garda. Nu este exagerare.